Şanse mari să se joace pe „Ilie Oană”
Autor: Ionuţ PANĂ
Chiar dacă tribuna a II-a şi peluzele bătrânei arene „Ilie Oană” au căzut în această iarnă, Petrolul va evolua, foarte probabil, şi în retur pe propriul stadion. Săptămâna trecută, Viorel Duru, preşedintele Comisiei de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, a făcut o vizită la Ploieşti, pentru a inspecta stadiul lucrărilor de la „Ilie Oană” şi a vedea în ce măsură pot fi găzduite meciurile oficiale din primăvară pe acest stadion. Iar concluziile au fost îmbucurătoare, Duru anunţându-i pe oficialii petrolişti că, în mod normal, nu vor trebui să caute o altă soluţie pentru jocurile din partea a doua a campionatului, clubul ploieştean urmând să primească o derogare specială cu condiţia să fie luate măsuri pentru securizarea zonei în care s-au efectuat lucrările de demolare din această iarnă. În acest moment, pe stadionul „Ilie Oană” a rămas în picioare doar Tribuna I, acolo unde se află şi vestiarele, cu o capacitate de circa 700-800 de locuri.