Au trecut patru luni de când sunteţi printre „generali”. A fost grea acomodarea?

Orice început e greu. Dar am avut şansa să mă integrez imediat în colectiv, ne-am ajutat reciproc şi acum suntem o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Mă lupt încă să îmi văd un vis împlinit, însă am ştiut de la bun început că e greu şi mi-am asumat asta. Primul lucru pe care mi-am dorit să-l fac, atunci când am venit aici, a fost să schimb mentalitatea oamenilor. Colegii noştri profesori nu au înţeles, toţi, că elevul este prioritar, că noi nu suntem duşmanii lor, ci le suntem nişte aliaţi şi trebuie să luptam împreună pentru un scop definit. Eu am 15 ani de învăţământ, deci nu vin din afara sistemului. Când am fost propus să preiau această funcţie, nu am putut să dorm noaptea. Am ştiut că e o funcţie de mare răspundere în primul rând pentru că intri zilnic în contact cu oameni de toate categoriile: de la foarte săraci la foarte potenţi financiar. Oricum, sunt cel mai tânăr inspector general adjunct din istoria recentă a instituţiei. Şi mai e ceva: sunt primul inspector şcolar general adjunct care nu sunt profesor, sunt inginer.

Ce atribuţii aveţi?

Mă ocup de curriculum şi inspecţie şcolară. Coordonez activitatea celor 30 de inspectori de specialitate. A fost ceva nou pentru mine, însă am intrat într-o echipă extraordinară. Cei 30 de inspectori îşi fac treaba ireproşabil, sunt profesionişti. De aceea mi-a fost relativ uşor să mă adaptez. Unii dintre dânşii au o foarte mare experienţă în activitatea de zi cu zi, deci îşi fac treaba foarte bine. Am fost „înfiat” de această echipă, în sensul că m-au ajutat. Sunt genul de om care întreb atunci când nu ştiu ceva. Decât să greşesc, mai bine întreb. Şi ei au înţeles că nu sunt „domnul inspector şcolar general adjunct”, ci un om care vreau să fac ceva bun aici.

Care sunt problemele care vă dau cele mai mari bătăi de cap?

Repet, cel mai mult îmi doresc să schimb percepţia oamenilor faţă de această instituţie. Suntem, în primul rând, o instituţie de cultură şi de educaţie. Adică să încercăm să redăm şcolii, prin managementul pe care îl promovăm, locul şi rolul său în societate. Apoi nu vreau să mai primim plângeri că profesorii nu-şi fac treaba, că lipsesc de la ore, că primesc nu ştiu ce cadouri...

Cum poate face şcoala educaţie unui elev care nu are „cei şapte ani de-acasă”?

Aceasta este o altă problemă. Da, sunt mulţi copii care vin la şcoală şi fără cei „şapte ani de-acasă”. Dar e foarte delicat să le condamni familiile. Trebuie să ţii cont, atunci când îi judeci, de gradul de sărăcie, mai ales în cazul celor din mediul rural. La ţară, părinţii nu mai au timp să se ocupe de copil, să în educe, efectiv. Pe copiii aceia nu-i întreabă nimeni dacă au fost la şcoală, ce li s-a predat la matematică sau dacă ştiu şi şi-au făcut temele pentru a doua zi. Nu au timp nici să vină la acele şedinţe cu părinţii. În problema asta vina se împarte. Au şi profesorii partea lor de vină. Pe de o parte salariile sunt mici, e adevărat, dar pe de altă parte nu toţi au vocaţie de dascăl, în sensul de a fi educator. Unii dintre tinerii care intră în sistem aleg această meserie pentru o perioadă de tranzit, până îşi găsesc altceva de făcut. E o experienţă şi pentru ei. Dacă unii ajung să iubească această meserie şi chiar rămân la catedră, alţii, cu părere de rău o spun, nu au nicio legătură cu învăţământul, trec pe aici doar pentru a câştiga un ban pe o perioadă scurtă.

Ce înseamnă salarizare pe criterii de performanţă şi câţi bani primeşte un dascăl care nu are numai genii în clasă?

Acele criterii de performanţă sunt un pic ezoterice, adică nu se cunosc deocamdată. Au fost nişte idei, s-au purtat nişte discuţii, dar atât. Oricum, e dificil să evaluezi un profesor care predă la marile colegii din judeţ, unde ultima medie de admitere e peste 8.90, cu unul de la Boldeşti Scăieni, de exemplu, unde locurile se ocupă în totalitate după ce se dau corigenţele de toamnă. Am vorbit despre Boldeşti ca despre şcoala mea de suflet, de acolo vin eu. Cei de la Mihai Viteazul, să zicem, iau un elev de 9.00 şi-l duc la 9.30. Eu, la Boldeşti, dacă îmi promovează un bacalaureat, deja mi-am făcut datoria.

Câţi oameni veţi da afară, până la urmă?

Problema nu se pune la nivelul acesta. Chiar de curând am avut întâlniri cu toţi directorii de şcoli şi cu primarii şi am pus lucrurile la punct. Am luat fiecare şcoală în parte şi le-am explicat oamenilor despre ce este vorba. Potrivit ordonanţei, Prahova trebuie să reducă 566 de posturi. Deci, atenţie, posturi. Postul poate fi de femeie de serviciu la fel cum poate fi profesor cu gradul I. Bun, şi i-am întrebat pe ei cum le este mai bine să facă. Să scoată 0,25 din norma unei îngrijitoare, 0,25 din altă parte şi tot aşa. Pe normativele în vigoare, o femeie de serviciu are arondată o anumită suprafaţă şi un anumit număr de elevi. Numărul de elevi s-a redus natural. Nu desfiinţăm acel post de îngrijitoare, ci micşorăm norma efectivă. Unii dintre primari au spus că vor completa ei diferenţa, urmând ca salariatul să lucreze şi în altă parte.

Vor rămâne şi oameni pe dinafară?

Categoric. Unde a scăzut foarte mult numărul copiilor, din trei îngrijitoare rămân două. Sau într-un cămin, de exemplu, unde ai 10 copii interni, nu mai are rost să ţii şi paznic de noapte şi gardian la poartă. Nu poţi plăti un om care nu-şi justifică existenţa în acel loc, asta este foarte clar. Situaţia este una explicativă, rezolvarea problemei posturilor care se vor desfiinţa nu este bătută în cuie. Vom merge şi pe desfiinţarea de posturi didactice. În unele şcoli de ţară sunt clase primare cu câţiva elevi. Într-o clasă învaţă 16 elevi, iar în cealaltă 15. Noi plătim doi oameni, când puteam să unim clasele. Apoi trebuie să desfiinţăm învăţământul simultan. E foarte greu să lucrezi cu o clasă pe rândul din dreapta şi cu una pe rândul din stânga. Acel învăţător de la simultan este mutat la altă şcoală, unde ocupă un loc pe care se află acum un suplinitor. Împuşcăm doi iepuri dintr-o dată. Afectaţi, în adevăratul sens al cuvântului, de restructurări, sunt suplinitorii.

Pleacă mulţi oameni de bunăvoie, că şi-au găsit altceva?

Da, sunt frecvente astfel de situaţii. În ultimele două săptămâni au plecat doi titulari.

Şi totuşi, lumea e foarte speriată...

Nejustificat. Oamenii nu au înţeles exact despre ce este vorba. Noi am fost personal prin şcoli să le explicăm oamenilor, însă se pare că nu toţi directorii s-au făcut înţeleşi iniţial. Titularii nu trebuie să aibă nicio emoţie. În cel mai „rău” caz, ei vor schimba şcoala, nu vor rămâne fără loc de muncă.

Sunteţi pregătiţi pentru examenele elevilor?

Da. Am simulat şi noi proba de competenţe digitale, evident că au fost şi probleme. Acesta este şi scopul unei simulări. Tu să vezi ce probleme întâmpini, iar elevul – să se familiarizeze cu tipul acela de subiect. Problemele pe care le-am întâmpinat au fost minore, se remediază uşor.